Economic

Deficit bugetar de 1,6% din PIB

  • logomytex.png
 

Antonio ZOTA

 

Comisia Europeană anticipează pentru 2015 un deficit bugetar de 1,6% din PIB în România, ușor peste nivelul de 1,5% înregistrat în 2014, dar în 2016 prognozează deteriorarea semnificativă a indicatorului, la 3,5%, din cauza reducerilor de taxe care pun sub semnul întrebării consolidarea bugetului. Astfel, în prognoza economică de primăvară a Comisiei Europene, estimările referitoare la venituri includ impactul anual al reducerii contribuțiilor de asigurări sociale, reducerea taxei pe construcțiile speciale și reducerea TVA pentru alimente și servicii, care va fi aplicată în luna iunie. Comisia mai notează faptul că creșterea salariilor este ținută sub control de înghețarea parțială a salariilor din sectorul public. Pentru 2016, Comisia prognozează o înrăutățire puternică a deficitului bugetar, la 3,5% din PIB, din cauza impactului reducerilor de taxe pregătite de Guvern. „Estimarea include noul cod fiscal adoptat de Guvern pe 18 martie, care așteaptă aprobarea de către Parlament. Codul fiscal include o serie de reduceri de taxe, precum reducerea TVA cu patru puncte procentuale în 2016, reducerea accizelor, eliminarea impozitării dividendelor și a taxei pe construcțiile speciale”, potrivit raportului, care ia în considerare și expirarea actualului regim al redevențelor pentru resursele naturale și creșterea contribuțiilor pentru asigurări sociale către pilonul al doilea de pensii. Estimările CE referitoare la buget ar putea fi îmbunătățite, întrucât amploarea reducerilor de taxe ar putea fi revizuită în scădere. Un amendament pentru atenuarea reducerilor accizelor și taxarea dividendelor, așa cum a propus o comisie a Senatului, ar aduce deficitul aproape de nivelul de 3% din PIB, notează raportul. În ceea ce privește datoria, aceasta urmează să crească de la 39,8% din PIB în 2014 la 42,4% din PIB în 2016.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button