BRAȘOV. Container cu lemne transportat ilegal… „din greșeală”

Un container sigilat de organele vamale, în care erau materiale lemnoase fără documente de proveniență, a fost descoperit de specialiștii din cadrul Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Brașov, de la Ocolul Silvic de Regim Ciuc și de polițiștii harghiteni, în trafic, încărcat pe un autotractor cu platformă. Echipa mixtă de cotrol a oprit autotractorul pe DJ 123C, pe raza comunei Ciucsângeorgiu din Harghita, ocazie cu care a identificat containerul sigilat de organele vamale.
„Echipa de acțiune, împreună cu un specialist al Biroului Vamal de Interior Harghita, a constatat că F.P.S. de 29 de ani, din municipiul Reghin, este conducătorul mijlocului de transport în cauză, acesta motivând că i-a fost încărcat un container cu material lemnos în locul unui container gol, din greșeală”, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Harghita, Filip Gheorghe, într-un comunicat remis astăzi.
În cauză, s-a desigilat containerul, descoperindu-se 35,20 mc lemn rotund de esență rășinoase, specia molid, în condițiile în care în avizul de însoţire era trecută cantitatea de 30,65 mc. Prin urmare, materialul lemnos în valoare de peste 10.000 de lei a fost ridicat în vederea confiscării, iar transportatorul a primit două sancțiuni contravenționale însumând 4.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



