112

Percheziții la EVAZIONIȘTI! Prejudiciul este de 16 milioane de lei

  • article_435959_1.jpg
 

Polițiștii au descins, în această dimineață, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile administratorilor acestora, existând suspiciuni că au prejudiciat statul cu cel puțin 16 milioane de lei, timp de șase ani, prin evaziune fiscală. La acțiuni participă 52 de polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul inspectoratelor Neamț, Iași, Suceava și specialiști criminaliști, precum și agenți din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Neamț. 

În cauză, vor fi puse în aplicare patru mandate de aducere, conform unui comunicat remis de Poliție. Dosarul penal este instrumentat de agenții de investigare a criminalității economice din Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.  

„Din cercetări a reieșit că, infracţiunile de evaziune fiscală ar fi fost comise într-un lanţ de societăți comerciale, administratorii acestora înregistrând în contabilitate activităţi fictive, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor către bugetul de stat”, se precizează în comunicat. Infracțiunile ar fi fost săvârșite în perioada 2008-2014.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button