Politic

Guvernul a sesizat DNA cu privire la presupuse defrișări!!! Descoperirile sunt scandaloase

  • article_435866_1.jpg
 

Corpul de control al primului ministru a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la săvârșirea a 52 de posibile fapte de natură penală în domeniul fondului forestier proprietate publică a statului, infracţiuni ce ar fi fost săvârșite de angajaţi ai unor direcţii silvice și ai Romsilva. Prejudiciul, care ar fi uriaș, urmează să fie calculat exact.

„Corpul de control al primului ministru a efectuat acţiuni de verificare la direcţiile silvice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureș, Mehedinţi, Neamţ și Suceava în legătură cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea acestor entităţi precum și la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în legătură cu adoptarea de către acesta, în anul 2009, fără temei legal, a unui regulament. În urma verificărilor efectuate au rezultat indicii privind săvârșirea unui număr de 52 posibile fapte de natură penală”, se arată în raportul Corpului de control.

Controlul efectuat a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012. 

În cauză, s-ar fi descoperit infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declaraţii, omisiune a sesizării organelor judiciare, fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și intereselor publice, neglijenţă în serviciu.

Printre altele, s-a descoperit că membrii Consiliului de Administrație al Romsilva au adoptat, cu depășirea competențelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier național, regulament care stabilea că documentația de preselecție depusă de firme nu mai trebuia să conțină și certificatul de bonitate financiară și acte privind lipsa datoriilor bugetare. În acest fel, la licitație au putut participa firme care nu au făcut dovada existenței fondurilor necesare în defavoarea altor societăți.

Documentul a fost prezentat în contextul în care, ieri, în Brașov, în București și în alte zone din ţară, au avut loc proteste faţă de despăduririle abuzive și după ce președintele Klaus Iohannis (care dorește reexaminarea Codului Silvic) a anunţat că problema defrișărilor ilegale va fi pe ordinea de zi a următoarei ședinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Amintim că, Senatul a respins, săptămâna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare și a votat legea în varianta inițială. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declarat că proiectul Codului Silvic va fi în dezbaterea comisiei din Camera Deputaților, marţi, și că PSD își menține poziția de a adopta un Cod care să prevină și să sancționeze defrișări ilegale și monopolul.

Brașov. Protest împotriva tăierilor abuzive de pădure – Galerie Foto


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button