Sport

BRAȘOV. GIRO. „Edi se poate bate la victorie în etapele de plat”

  • article_435561_1.jpg
 

Viorel Grosu, tatăl ciclistului brașovean Eduard Grosu, este convins că fiul să are forţa să termine Turul Italiei, o competiţie de trei săptămâni. Mai mult, el susţine că Edi se poate „bate” pentru victorie în etapele dedicate sprinterilor.

„Nu a mai parcurs până acum un astfel de tur de trei săptămâni. Am vorbit cu el și este la parametri optimi, poate ajunge la final. Mi-a spus că este mai pregătit și mai încrezător decât oricând. Merge să se lupte în etapele pentru sprinteri. În condiţiile în care Cavendish și Kittel nu sunt prezenţi, cred că se poate implica în «bătălia» pentru victorie în acele etape. Nu are ca obiectiv acest lucru, dar își dorește. Poate, vom avea parte de o mare surpriză. Problema este reprezentată de etapele de munte mare. Acolo va fi testat și nu trebuie să forţeze. Sunt sigur că va trece cu bine și de munţi. E bine că nu trebuie să muncească pentru liderul echipei, Damiano Cunego, și se poate concentra pe ce are de făcut. «Locotenenţii» lui Cunego vor fi Alessandro Bisolti și Giacomo Berlato pentru etapele grele de munte”, ne-a declarat Viorel Grosu. 

FOTO: Facebook Eduard Grosu

CITEȘTE ȘI: 

SENZAȚIONAL. Un BRAȘOVEAN în Turul Italiei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button