112

Traficanţi de droguri, săltaţi de la Poștă în timp ce ridicau colete cu etnobotanice

  • article_435259_1.jpg
 

Doi indivizi au fost prinși azi în flagrant, de polițiștii antidrog și procurorii DIICOT, în timp ce ridicau colete care conțineau substanțe susceptibile a fi droguri, de la un oficiu poștal din Piatra Olt.

Coletele conţineau produse succeptibile a avea efecte psihoactive, spun anchetatorii. Apoi, din cercetări a reieșit că cei în cauză fac parte dintr-o grupare infracțională, care ar fi comercializat droguri de risc și substanțe cu efecte psihoactive în municipiul Slatina.

Față de patru dintre membrii grupării a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic ilicit de droguri de risc și efectuarea fără drept și cu intenție, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege.

25 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Olt, pentru  audieri și dispunerea măsurilor legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button