Contrabandist condamnat în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției

Individul a fost arestat în decembrie 2014, după o acțiune DIICOT
Admițând un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și un inculpat de contrabandă cu țigări, magistrații Tribunalului Brașov l-au condamnat pe bărbat la 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendare. Termenul de încercare a fost stabilit la 4 ani. Dacă sentința dată alaltăieri va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare), inculpatul Z.F. va avea mai multe obligații, printre care: să anunțe schimbarea locului de muncă, a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov la datele fixate și să primească vizitele consilierului de probațiune și să comunice informații care să permită controlul mijloacelor de existență. Totodată, acestuia i se impune să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. În fine, el are de prestat muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile.
Z.F. a fost reținut, apoi arestat preventiv în perioada 9 decembrie 2014 – 9 martie 2015, apoi a fost lăsat în libertate sub control judiciar.
În cadrul sentinței, magistrații au dispus „confiscarea de la inculpat a sumei de 3.250 de lei, obținuți prin vânzarea către O.G. a cantității de 500 pachete țigări”. În plus, inculpatul are de plătit 5.100 de lei cheltuieli judiciare, dintre care 5.000 de lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.
Amintim că, pe 9 decembrie 2014, polițiștii și procurorii DIICOT au descins la 260 de adrese din județele Brașov, Maramureș, Iași, Neamț, Suceava, Buzău, Bacău, Galați, Brăila, Suceava, Vaslui și Neamț, fiind vizate 110 persoane. În urma acțiunilor, anchetatorii au ridicat aproape 3.000 de litri de alcool și 620.000 de țigări de contrabandă, dar și sume importante de bani (300.000 de lei și aproape 5.000 de euro).
La activități au participat aproape 1.000 de polițiști cu 800 de autospeciale.
Anchetatorii au descoperit inclusiv două fabrici ilegale de țigări, pe raza județului Buzău.
La rândul lor, polițiștii brașoveni au ridicat aproape 22.000 de țigări, precum și peste 2.800 de litri de alcool, care nu aveau documente de proveniență.
Din probele administrate a rezultat că membrii grupurilor infracționale au introdus în țară și au vândut peste două milioane de pachete de țigări de contrabandă. (R.O.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





