Sport

Cine se află în spatele candidaturii lui Luis Figo la șefia FIFA?!

Joseph Blatter are frisoane…

 

Numeroși jurnaliști iberici care-l cunosc pe Luis Figo  s-au mirat când au aflat că fostul internațional portughez candidează la președinția FIFA. „Cu toate că a fost un mare fotbalist, n-a fost niciodată un orator și nici nu este o persoană charismatică”, a scris, de pildă, Jose Fernandez Gutierrez de Quevedo.

 

Astfel, s-au amplificat supozițiile cum că în spatele candidaturii lui Figo – care dorește o mai largă reprezentare la FIFA a celor 209 federații afiliate și un turneu final de Campionat Mondial cu 40 de echipe – se află impresarul Jorge Mendes, unul dintre cei mai influenți din lume. „Dacă va câștiga Figo alegerile, lupul (Mendes – n.r.) va ajunge șef la stână”, a precizat o sursă din anturajul celor doi. 

În vârstă de 49 de ani, mai întotdeauna purtând ochelari de soare și afișându-și ostentativ telefoanele mobile, Jorge Mendes n-a pus niciodată crampoanele în picioare, în anii ’90 el fiind proprietar de club de… noapte, înainte având un centru de închirieri video. Acum, prin societatea sa, Gesti Fute, se ocupă de interesele câtorva dintre cei mai valoroși fotbaliști ai planetei, precum Cristiano Ronaldo, Angel Di Maria, Falcao, Diego Costa ori James Rodriguez. Reprezintă și o serie de antrenori de top, ca Jose Mourinho, Diego Simeone sau Jorge Jesus. În urmă cu vreo 20 de ani, el și-a început activitatea de agent transferându-l pe anonimul portar portughez Nuño Espirito Santo de la Vitoria Guimaraes, la Deportivo La Coruña. 

 

Jorge Mendes este diabolic

Conform 24heures.ch, portughezul Jorge Mendes este un businessman de prim-plan și un negociator desăvârșit. Fotbaliștii au căpătat o imensă încredere în serviciile sale, știind că-și vor umple conturile. Cu el au garanția că vor primi cea mai bună ofertă. Are o rețea tentaculară și o influență enormă, astfel că, potrivit sursei citate, trage la greu sforile în culise pentru a-și atinge scopurile.

Despre Mendes, avocatul său, Carlos Osorio De Castro, a spus: „Dacă-l trimitem pe Jorge să stingă conflictul israeliano-palestian, războiul nu se va opri, dar soldații din ambele tabere vor avea, cu siguranță, angajamente excelente”. 

În 2010, Jorge Mendes a stat în spatele transferului lui Bebe de la Vitoria Guimaraes la Manchester United pentru suma de 9 milioane de euro. Atunci, atacantul portughez era un necunoscut, însuși Sir Ales Ferguson mărturisind că l-a văzut pentru prima oară în viața sa în vestiarul de la „Old Trafford”. După numai câteva săptămâni, Bebe a căzut iarăși în anonimat, ulterior – potrivit 24 heures.ch – justiția dezvăluind că tranzacția a fost un aranjament între prieteni pentru a revigora gruparea portugheză, profitându-se de regula de succes a agentului, a celei de a treia proprietăți, pe care Joseph Blatter, actualul președinte al FIFA, vrea s-o scoată în afara regulamentului. 

(M.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google