Tată și fiu, morți într-un incendiu izbucnit de la o țigară

Tragedie greu de imaginat în localitatea Cârța, situată la limita județelui Sibiu cu Brașovul! Un bărbat și fiul lui în vârstă de numai 12 ani au murit într-un incendiu izbucnit în locuința lor, în noaptea de marți spre miercuri. Din cercetările efectuate de pompierii brașoveni, nenorocirea s-a produs din cauza unei țigări lăsate aprinse.
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au fost sesizate în jurul orelor 23.00 cu privire la faptul că o casă din localitatea sibiană Cârța a fost cuprinsă de flăcări.
„Am fost solicitați noi, pentru că eram mai aproape”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, care a adăugat că
s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă de la Secția de Pompieri Victoria și cu un echipaj SMURD.
Intervenția pompierilor brașoveni a durat aproximativ o oră și jumătate. Din nefericire, paramedicii n-au putut să salveze viețile celor două persoane aflate în casă: adultul a fost găsit carbonizat într-o cameră cuprinsă de foc, iar băiatul de 12 ani a fost descoperit fără suflare într-o încăpere alăturată. Acesta murise intoxicat cu monoxid de carbon.
Locuința în care au murit cei doi avea circa 120 mp, dar incendiul s-a manifestat doar în camera în care se afla bărbatul de aproximativ 40 de ani, distrugând-o complet. Nu este exclus ca omul să-și fi aprins o țigară și să fi adormit, aceasta căzând peste materiale textile și provocând incendiul.
În acest context, pompierii le-au amintit fumătorilor principalele reguli de respectat pentru a evita asemenea tragedii. Înainte de toate, persoanele obosite sau care au consumat alcool n-ar trebui să fumeze (mai ales în pat), fiindcă există riscul să adoarmă cu țigara aprinsă și dea foc lucrurilor din preajmă: „Dacă aveți nevoie să vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru odihnă, nu aprindeți țigara. Este foarte probabil să ațipiți și să dați foc la pat sau fotoliu. Stingeți țigara în scrumieră – niciodată în coșul de gunoi. Atunci când stingeți țigara, asigurați-vă că ați stins-o cu adevărat. Mucurile de țigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil și astfel poate lua foc întreaga locuință”, s-a menționat într-un ghid al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





