Expres

CARITABIL. „Mai rar așa ceva! Vă mulțumesc!”

 

A spus unul dintre cei peste 400 de brașoveni nevoiași, mai mulți vârstnici decât de obicei, care s-au bucurat ieri de o porție de mâncare caldă oferită, dar mai ales de pachetele care le vor umple masa de Paști. 

Fundația „Transilvania Expres” a organizat ieri, sub genericul „Și ei sunt ai noștri”, un eveniment dedicat celor mai nevoiași dintre brașoveni. Acțiunea caritabilă, aflată în premieră înaintea sărbătorilor pascale, – după 15 ani în care Fundația „Transilvania Expres” a organizat în fiecare lună decembrie, în Postul Crăciunului, evenimentul caritabil „O masă caldă pentru fiecare – a avut loc tot în Centrul Civic, lângă Biserica de lemn. 

Toți cei care au venit acolo – chemați prin intermediul fundației și al organizațiilor sociale – au primit o porție de mâncare caldă, gustoasă, constând în sarmale, cârnăciori, gulaș, ciorbă și, evident, pâine, dar și ouă roșii și pachete consistente cu alimente (făină, zahăr, ulei, mălai, conserve de carne și de ficat, de mazăre, fructe, dulciuri, lapte, cozonac etc), care să le umple masa măcar de Paști. 

Mâncarea caldă, gustoasă, a fost preparată de cei de la restaurantul „La Bucătarul Vesel” și servită cu ajutorul militarilor de la Brigada 2 Vânători de Munte, aflată sub comanda gen. dr. Tudorică Petrache. Tot aceștia au pregătit și circa 1.600 de ouă vopsite. Amplasamentul a fost pus la dispoziția organizatorilor de către reprezentanții Primăriei Brașov. Au fost instalate corturi, ca și mese pliante, pentru a fi servite în cele mai bune condiții circa 400 de porții de hrană, păstrată fierbinte în bucătăria de campanie. În perimetrul în care s-a desfășurat acțiunea ordinea a fost asigurată de militarii Inspectoratului Județean de Jandarmi, condus de general de brigadă Eugen Pop, iar paza, de către agenții de la D.O. Security.

 

Tot mai mulți bătrâni nevoiași 

Dacă la acțiunile similare de Crăciun, locul se umplea mai ales de oameni obișnuiți să stea cu mâna întinsă, de oameni care dau năvală să mai ia ceea ce se împarte, și a doua, și a treia oară, că doar e „de pomană”, de data aceasta au fost mulți oameni cărora destinul le-a fost mereu potrivnic. Garofița are șase copii și tot atâtea clase de școală. Locuiește în Bartolomeu și se bucură când o mai cheamă cineva la muncă, știe că la finalul zilei ia un ban. Ar vrea și carte de muncă, dar lipsa studiilor o împiedică și să se angajeze la „munca de jos”. „Mi-a spus cineva de un loc de muncă, femeie de serviciu, m-am dus, mai erau ca mine, femei rome cum spuneți dumneavoastră, țigănci, ce să mai zicem altfel. Erau chiar două locuri, dar nu a fost angajată nici una dintre noi, că nu avem 10 clase! Păi ce îmi trebuie mie școală ca să dau cu mătura și cu cârpa?”. 

Trist a fost că la această primă ediție de Paști au fost mai mulți vârstnici decât la cele de Crăciun, cu pensii infime, de sub 600 de lei, ori șomeri veterani, care așteaptă să facă vârsta pentru a ieși la pensie, cu o sumă care este oricum mai mult decât nimic. „Sincer, nu am mai mâncat o masă caldă de la Anul Nou. Am primit și pachet! Mai rar așa ceva! Vă mulțumesc!”, a spus unul dintre ei, plecând grăbit, pentru a-și ascunde lacrimile. 

 

Mulțumim sponsorilor și voluntarilor 

Toată această acțiune nu ar fi putut fi organizată fără sprijinul sponsorilor, cărora le mulțumim, împreună cu beneficiarii: Ertex International și restaurant „La Bucătarul Vesel”– sponsori principali, RAP Group, Lumitech, SIF Transilvania, Bilka Steel, ICCO Facility Management, Premium Aerotech, Direct Aeroport, Elmas, Total Med, Textile Blue Wash, Supermarket Rapid, D.O. Security, Adriana Prod, Hotel Wolf, MUM Export, Avicola Bucuresti, Apel One Med, Texaco Wash, Adepari Pres, Maria Bianca Morelli, Restaurant „La Mav”, SAN SPORT, Urban, Papalito Trading, Selgros. 

Acțiunea s-a bazat pe voluntariat și a avut ca scop ajutorarea semenilor noștri aflați în dificultate, pentru a-i face să uite din amărăciune și să se poată bucura de apropierea praznicului Învierii Mântuitorului. Parteneri ai acțiunii: Transilvania Expres, TEXFM, mytex.ro.

Printre voluntari s-au aflat adolescenți de la Colegiul Tehnic de Transporturi și de la Liceul Johannes Honterus, dar și alții care au venit după ce au citit afișele și apelurile la mobilizare. Ne-am bucurat și de ajutorul lui Daniel Gușman, un tânăr care de câțiva ani a trecut de la postura de beneficiar al acțiunii la cea de voluntar, dând, alături de ceilalți voluntari, de vânătorii de munte, de bucătari, o neprețuită mână de ajutor la distribuirea mâncării, debarasarea meselor, la îndrumarea beneficiarilor și la tot ce mai era necesar. (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google