O familie de bătăuși a ajuns în arest

O familie de bătăuși, soț și soție, a fost prezentată ieri magistraților de la Judecătoria Brașov cu propunere de arestare preventivă, cei doi fiind identificați ca suspecți principali într-un scandal iscat duminică seară, în Gara Brașov, soldat cu lovirea și rănirea unui călător.
Potrivit polițiștilor TF, doi brașoveni – un individ de 43 de ani și consoarta de 41 de ani – aflați la etajul I al Gării, în sala de așteptare, din motive încă neprecizate, s-au luat la bătaie cu un bărbat de loc din Botoșani, călătorul fiind lovit cu pumnii și picioarele.
„În fapt, numiții C.A. și C.A.M. l-au lovit de mai multe ori pe bărbatul din comuna Ibănești, județul Botoșani, provocându-i leziuni în zona feței, acesta fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru acordarea de îngrijiri medicale”, ne-a informat șeful Biroului TF, Marian Șerban.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii TF, agresorii au fost identificați și reținuți luni, acuzați fiind de lovire și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
După ce a primit îngrijirile medicale, victima, în vârstă de 59 de ani, a fost externată și îndrumată să meargă la Institutul de Medicină Legală, pentru un certificat medico-legal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





