Economic

Firmele nou înființate și cele din agricultură sunt „tocate” de bănci

 

Un bancher recunoaște că instituțiile financiare își fac „norma” de credite cu ajutorul împrumuturilor de la Finanțe și cu programele Prima Casă și Prima Mașină.

 

„Creditarea start-up-urilor și a firmelor din agricultură nu ne interesează. Nu vorbesc numai în numele băncii la care lucrez, ci în numele întregii piețe. Cele două segmente de piață trebuie să-și găsească alte forme de finanțare”. Declarația cinică a fost făcută în cadrul unui eveniment economic de directorul unei bănci comerciale cu capital austriac de pe piața românească și demonstrează că instituțiile financiare de la noi nu dau doi bani, la propriu, pe noile afaceri și pe fermierii români. „Vă dați seama că pentru a finanța un start-up, adică o firmă proaspăt înființată, îți trebuie specialiști cu expertiză și care sunt capabili să analizeze anumite aspecte. Nu ne interesează așa ceva pentru că toate costurile noastre ar crește. Așa că mai bine ne descurcăm cu Programele Prima Casă, Rabla sau Prima Mașină și cu împrumuturile de la Finanțe. În rest, facem un șablon de creditare și îl aplicăm rapid clientului. Dacă el se încadrează, primește creditul, dacă iese puțin din context, vedem ce se poate face, însă dacă lucrurile sunt evidente, atunci nu i se înregistrează dosarul. Birocratic, analiza unui dosar durează mai mult timp, însă în realitate, ofițerul de credite ia decizia imediat”, a mai precizat oficialul bancar în opinia căruia situația este una fără ieșire din cauza sistemului creat la nivel național. La rândul său, un consultant de pe piață a precizat: „Am mers cu o investiție la o bancă clientul meu solicitând un credit de 200.000 de euro. Compania era solvabilă, garanțiile erau prezente însă am fost refuzați. De ce? Directorul băncii mi-a spus: «Noi ne-am atins planul de credite așa că mai bine dăm două milioane de euro unei singure firme mari decât să acordăm 10 credite a câte 200.000 de euro unor firme mai mici»”.

Astfel, băncile comerciale, având portofoliul de credite realizat cu ajutorul programelor guvernamentale și al împrumuturilor masive contractate de stat pentru a finanța deficitul bugetar, refuză să-și mai riște banii finanțând o economie muribundă din cauza lipsei de lichidități și a comenzilor. „Este o situație care nu avantajează în nici un fel mediul de afaceri. Dacă băncile nu sunt dispuse să crediteze companiile și programele de finanțare se derulează destul de greu din cauza birocrației firmele care caută finanțare pentru investiții, capitalul de lucru sau pentru plata datoriilor sunt deja condamnate”, ne-a declarat un reprezentant al mediului de afaceri.

 

Articole asemănătoare

Tot mai multe credite pentru statul român

În acest timp, valoarea totală a creditului acordat populației și firmelor din țara noastră, indicator care se situează la 210,34 miliarde de lei, a scăzut cu 3,8% în luna ianurie în comparație cu prima lună a anului trecut și cu 0,3% comparativ cu decembrie 2014. Potrivit ultimului raport dat publicității de Banca Națională a României (BNR), soldul creditului neguvernamental în lei acordat de bănci s-a majorat la 31 ianuarie 2015 cu 6,7% față de 31 ianuarie 2014, pe seama majorării cu 16,3% a creditului acordat gospodăriilor populației, în timp ce componenta în valută exprimată în lei s-a diminuat cu 10,6%. În schimb, creditul guvernamental, contractat lunar de Ministerul Finanțelor Publice de la băncile comerciale, a crescut în ianuarie cu 1,5%, până la 86,801 miliarde lei. Așa se face că la finalul lunii trecute, creditul guvernamental, impulsionat de reducerea dobânzii de politică monetară până la un record istoric de 2,25%/an, a înregistrat o creștere de 4,6% față de 31 ianuarie 2014.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google