Târgul de Carte și Muzică de la Brașov a ajuns la a XII-a ediție

În proiect au fost incluse și spațiile culturale ale municipalității, unde vor avea loc spectacole
În perioada 19-23 martie, la Brașov Business Park se va desfășura cea de-a XII-a ediție a Târgului Internațional de Carte și Muzică. Deschiderea oficială a evenimentului, organizat de Asociația „Libris Cultural” Brașov, în parteneriat cu Primăria, va fi mâine la ora 12.00. Printre partenerii media ai târgului sunt și Transilvania Expres, mytex.ro și TEX FM.
Evenimentul, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru, „face parte dintre cele proiecte culturale ce au obținut co-finanțare din partea municipalității și de la an la an a fost tot mai consistent. Am certitudinea că Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov va atrage și de această dată un număr impresionant de vizitatori dornici să se îmbogățească spiritual”.
De altfel, anul acesta, a declarat președintele asociației, Virgil Oniță, „durata festivalului a fost extinsă cu o zi față de ediția anterioară. De asemenea, în proiect au fost incluse spațiile culturale ale municipalității, respectiv sala Filarmonicii Brașov, Opera și Teatrul Sică Alexandrescu, unde se vor desfășura spectacole sub egida Târgului Internațional de Carte și Muzică”.
Invitați speciali
Anul acesta, a mai spus Oniță, vor fi peste 60 de standuri de unde vizitatorii pot cumpăra cărți și albume muzicale și, ca în fiecare an, vor fi și invitați speciali, printre care fostul director al SRI, George Maior, arhitectul Teofil Mihăilescu sau Iulia-Badea Guerietee, jurnalist la Courier International din Paris. De asemenea, vor fi spectacole, printre invitați fiind actrița Medeea Marinescu, Paula Seling, Mircea Baniciu sau interpreții de muzică populară Nicolae Furdui Iancu și Dumitru Fărcaș.
Târgul va fi deschis între orele 10.00 – 19.00.
11 proiecte, finanțate de municipalitate
Primarul Brașovului, George Scripcaru a anunțat lista proiectelor culturale pentru care municipalitatea acordă co-finanțare. În competiție au fost înscrise 20 de proiecte, însă, în urma evaluărilor a fost selectat un număr de 11, respectiv Etnovember, Orașul Memorabil, Săptămâna Comediei, Caravana Metropolis „Cinema în aer liber”, Transilvania CorFest, Târgul de Carte și Muzică, Festivalul de dans „Romana”, Festivalul Anim’est, Excelență Culturală Academică Brașoveană, Vibrate! Festival și Începuturile așezării Brașov: oameni, obiecte, gesturi. Primarul a precizat că valoarea totală a celor 11 proiecte este de 450.000 de lei: „Vom susține de asemenea financiar și acțiunile junilor brașoveni”.
(R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





