CA-N FILME. Tânăr arestat după ce i-a cerut taxă de protecție unui licean, folosindu-se de o armă

Un individ în vârstă de 22 de ani a ajuns după gratii, fiind cercetat, alături de un prieten de 21 de ani, de șantaj, după ce împreună au încercat să stoarcă bani, sub forma taxei de protecție, de la un adolescent, elev la un liceu din Săcele, pe care l-au amenințat cu un pistol.
Polițiștii brașoveni au intrat pe firul acestei povești, ce pare desprinsă din filme, după ce victima, un elev de 16 ani, căruia a început să-i fie teamă pentru viața lui după amenințările și presiunile repetate ale tinerilor, i-a denunțat. Sesizarea a fost înregistrată la Poliție în 4 februarie, elevul recunoscând și că-i cunoaște pe suspecți, aflându-se deseori în același anturaj de prieteni.
Tinerii, de loc din Săcele, i-au cerut minorului să le dea 250 de lei pe lună pentru a-l apăra de alți… răufăcători, iar ca să fie mai convingători, i-au fluturat și pistolul pe sub nas.
Astfel, în cauză s-au efectuat și percheziții, la locuința unuia dintre suspecți fiind găsită arma cu care l-a amenințat pe elev.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificați suspecții în acest caz. În baza autorizațiilor emise de magistrați,
s-au efectuat, miercuri, percheziții la domiciliile lor. Polițiștii au identificat la domiciliul suspectului de 22 de ani un pistol replică tip Air Soft, folosit la comiterea faptei, care a fost ridicat pentru cercetări”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi.
E vorba de un pistol care poate fi achiziționat la orice unitate de profil, replică tip Air Soft Saw Sauer Sp2022, armă neletală și pentru care nu e necesară autorizație de deținere, dar care nu poate fi folosită chiar în orice împrejurare, cu atât mai mult în spații publice și pentru a induce teroare în rândul celor ce nu au cunoștințe despre arme.
Gestul de a amenința un copilandru cu scopul de a obține bani se încadrează la șantaj, iar magistrații de la Judecătoria Brașov au decis ca posesorul armei să fie cercetat în arest preventiv timp de 20 de zile, în timp ce al doilea suspect se află în stare de libertate.
Dacă vor fi găsiți vinovați pentru acuzația ce li se aduce, cei doi riscă pedepse de până la cinci ani de închisoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





