Principele Nicolae al României a vizitat Brașovul

Aflat ieri la Brașov, nepotul Regelui Mihai, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, s-a întâlnit cu prefectul Mihai Mohaci și cu subprefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly, discuțiile axându-se, în special, pe posibilitatea implementării unor proiecte de care să beneficieze elevii aparținând unor categorii sociale defaforizate.
Prefectul Brașovului i-a prezentat reprezentantului Casei Regale a României situația din cartierul Gârcini din Săcele, care, a precizat el, „reprezintă un subiect sensibil. Acolo trăiesc în jur de 10.000 de romi, care nu au o biserică, o farmacie, iar școala ar trebui extinsă, pentru că acolo învață 1.500 de elevi, în trei schimburi. Din punctul meu de vedere, profesorii care predau la această unitate școlară ar putea fi considerați niște eroi. Atât cât am putut, am făcut demersuri la Primăria Săcele, pentru a se aloca un teren necesar construirii unei biserici și pentru amenajarea unui cimitir. De asemenea, la școala respectivă este o sala de sport foarte mică și ar fi nevoie de un spațiu adecvat, în care să se desfășoare orele de educație fizică”.
Principele s-a declarat interesat de acest proiect și a anunțat că, împreună cu echipa asociației nonguvernamentale pe care o conduce, va căuta soluții pentru se implica în proiecte ce vizează comunitatea romă din Săcele.
Pe de altă parte, Altețea sa a anunțat că în 23 aprilie va demara o acțiune caritabilă și de promovare a lecturii: „Împreună cu echipa asociației, voi parcurge în 11 zile peste 1.000 de kilometri pe bicicletă, pe traseul Sighetul Marmației – Cluj – Sibiu – Brașov – Sinaia – București – Călărași – Constanța. În timpul acestei acțiuni sper să strâng bani pentru a dona cărți, în special în comunitățile defavorizate”.
Mohaci a anunțat că Prefectura Brașov va acorda tot sprijinul necesar și i-a propus să modifice traseul, pe DN1 A, Săcele – Cheia, astfel încât să vadă, „pe viu”, cartierul Gârcini.
Alteța Sa Regală Principele Nicolae a semnat în cartea de onoare, la fel ca și Maiestatea Sa Regală Mihai I al României și Regina Ana în anul 2006.
Tot ieri, la Brașov, Principele Nicolae a lansat volumul „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” și a vizitat comuna Tărlungeni. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





