Politic

Primăria Brașov dă startul lunii curățeniei în 9 martie

 

Începând cu 9 martie,  la Brașov va fi declanșată o amplă acțiune de igienizare a domeniului public și privat, în toate cartierele orașului. 

 

„Ne dorim să întâmpinăm cum se cuvine Sărbătorile de Paști, mai ales că în acest an vin mai devreme, astfel că din 9 martie începem luna curățeniei de primăvară. Invităm toate persoanele fizice și juridice ca în perioada 9 martie-10 aprilie să contribuie la realizarea curățeniei în municipiu, prin luarea de măsuri care să ducă la curățarea spațiilor verzi, aleilor, trotuarelor și a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit și a celor cu altă destinație”, a făcut recent un apel primarul Brașovului, George Scripcaru. 

El atras atenția că este interzisă tăierea sau toaletarea neautorizată a arborilor și arbuștilor de pe domeniul public și privat al municipiului. „Le-am cerut celor două firme de salubrizare să înceapă de săptămână viitoare să curețe trotuarele la rigolă, iar după data de 9 martie să înceapă efectiv curățenia pe domeniul public, cu tot ce presupune asta: măturat mecanizat, măturat manual, ras rigole, spălat mecanizat și manual, întreținere și greblat zone verzi, tuns gard viu, igienizare cursuri de ape, ridicat depozitări accidentale”, a precizat primarul. 

Deșeurile colectate ca urmare a acestei activități vor fi depozitate lângă punctele de strângere a gunoiului menajer, cât mai compact, urmând să fie transportate de către operatorii de salubrizare împuterniciți de Primărie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google