Expres

Modul înfiorător prin care Statul Islamic se finanțează

 

Ambasadorul irakian la ONU a solicitat Consiliului de Securitate să investigheze acuzațiile potrivit cărora gruparea extremistă Statul Islamic recoltează organe, pentru a-și finanța activitățile extremiste.

„Avem corpurile. Veniți să le examinați. Este limpede că le lipsesc unele organe”, a spus Mohamed Alhakim, potrivit The Independent. Potrivit acuzațiilor diplomatului irakian, în gropi comune săpate în grabă au fost descoperite cadavre cu incizii chirurgicale și organe lipsă. Acesta a mai spus că doctorii din Moșul au fost „executați” pentru că au refuzat să recolteze organe. Alhakim a expus, la ONU, situația din Irak, și a acuzat Statul Islamic de „crime de genocid” împotriva anumitor grupări etnice.

Sunt și voci care susțin însă că acuzațiile diplomatului irakian trebuiesc tratate cu reținere, întrucât Statul Islamic nu are „piața de desfacere” pentru organe, în condițiile în care se duce un război global împotriva sa.

Și un luptător al grupării a negat acuzațiile, pe motiv ca Statul Islamic nu are timp să colecteze organele celor pe care îi ucide. „Oamenii sunt împușcați în cap, decapitați, corpurile lor aruncate în deșert, alții lăsați pe câmpul de luptă și alții aruncați în puțuri. Luptătorii nu au timp pe câmpul de lupta să se oprească să strângă trupurile propriilor camarazi. Așa că nu am avea timp să colectăm trupurile celor pe care îi ucidem, să le recoltăm organele și să le vindem”, a spus acesta.

Militantul a mai arătat că fondurile astfel obținute de grupare ar fi „mărunțiș” comparativ cu ce nevoi are armata jihadistă. Unele din sursele de finanțare ale Statului Islamic sunt vânzarea de petrol din puțurile aflate în teritoriile ocupate, taxarea godspodariilor și afacerilor din localitățile pe care le-a ocupat în Irak și Siria, vânzarea de antichități și altele. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google