Camera de Conturi a descoperit nereguli grave la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov

Camera de Conturi Brașov a descoperit nereguli la majoritatea entităților verificate, unde prevederile legale privind angajarea, plata cheltuielilor sau utilizarea fondurilor publice nu erau respectate. De departe, situația care iese în evidență este cea de la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov.
Potrivit raportului, directorul instituției, deși a fost numit temporar prin decizie a președintelui Consiliului Județean Brașov, s-a substituit autorității publice locale și și-a încheiat însuși contractul individual de muncă, modificat ulterior prin opt acte adiționale, iar venitul salarial pe care și l-a stabilit a depășit cuantumul reglementat prin lege pentru funcția deținută, valoarea estimată a acestor plăți cifrându-se la nivelul sumei de 90.000 lei.
„Tot la această instituție, managementul nu a dat curs dispozițiilor legale referitoare la diminuarea în perioada 01.07.2010 – 30.09.2010, cu 25% a veniturilor salariale ale personalului, deși fusese atenționat în acest sens și de compartimentul de audit public intern din Consiliul Județean Brașov (199.000 lei)”, se arată în raportul Camerei de Conturi Brașov.
Mai mult, raportul evidențiază faptul că Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov a încheiat cu SC Chira’s Group Protection SRL Bod contractul de prestări de servicii nr. 1/28.02.2011 având ca obiect asigurarea pazei obiectivului și bunurilor care aparțin entității auditate, precum și liniștea și ordinea publică în interiorul și perimetrul acestuia, în condițiile în care însăși scopul înființării instituției era tocmai de asigurare a pazei obiectivelor și bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al județului Brașov, precum și ordinea publică în interiorul și perimetrul instituțiilor de interes județean.
„Pe de altă parte, SC Chira’s Group Protection SRL Bod avea ca acționari și administratori pe însuși directorul Direcției de Pază și Ordine a Județului Brașov și fiul acestuia, care era șeful serviciului administrativ al instituției, astfel că prin încheierea contractului, directorul se afla, potrivit dispozițiilor legale, în incompatibilitate. De asemenea, potrivit documentelor existente la sediul instituției, paza sediului acesteia s-a realizat cu personalul propriu, astfel că suma plătită cu titlu cheltuieli de pază pe perioada existenței contractului (până la 01.09.2013) constituie prejudiciu estimat la nivelul sumei de 317.000 lei”, se mai arată în raport.
Citând din documentul prezentat de Camera de Comerț, utilizarea neeficientă a fondurilor Direcției de Pază și Ordine a Județului Brașov de către directorul instituției, dar în avantajul propriei societăți, a continuat și prin efectuarea de achiziții de combustibil, anvelope, rovinietă, servicii de spălare autoturisme, servicii de telefonie mobilă, servicii de medicină a muncii, dar și prin punerea la dispoziție cu titlu gratuit, a unui spațiu în sediul instituției, care de altfel era închiriat, și fără recuperarea chiriei și a utilitățile consumate, valoarea estimată a acestor cheltuieli fiind de 21.000 lei.
În urma unui audit care a scos la iveală mai multe discrepanțe, consilierii județeni au decis în ședință schimbarea din funcție a directorului Direcției de Ordine și Pază a Consiliului Județean, Ion Chiran, în vara anului 2014. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





