112

Artă, nu stupefiante! Elevii brașoveni au o nouă șansă să-și exprime mesajul antidrog

 

Artă contra droguri, asta își doresc autoritățile brașovene să promoveze în rândul tinerilor din județ, motiv pentru care, ieri, a avut loc, la Prefectură, lansarea celei de-a XII-a ediții a proiectului național „Mesajul meu antidrog”. Prin această campanie, elevii de gimnaziu și de liceu sunt invitați să creeze mesaje antidrog în diferite forme, care îi reprezintă (eseuri, desene, fotografii, filmulețe etc.). Copiii care vor realiza cele mai reușite mesaje, vor fi premiați la nivel național, cum s-a întâmplat și în anii trecuți.

La nivelul județului Brașov, proiectul este implementat de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere (CRPECA) Antidrog Brașov din cadrul Agenției Naționale Antidrog, iar la lansarea de ieri au fost prezenți prefectul Brașovului, Mihai Mohaci, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, ai Poliției Locale și ai celorlalte instituții care s-au implicat în campanie.

De altfel, nu este singura campanie derulată în ultimii ani, în Brașov, pentru formarea lor ca adulți responsabili. „Încercăm să le oferim alternative de petrecere a timpului liber, să le dăm idei. Avem multe proiecte, inclusiv în colaborare cu Jandarmeria, căreia îi mulțumim”, a explicat reprezentanta CRPECA Brașov, Anda Samson. 

 

Infracțiunile în școli, în scădere

Cu ocazia evenimentului de ieri, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisar-șef Liviu Naghi, a subliniat că numărul infracțiunilor înregistrate în școli și în zonele de lângă unitățile de învățământ a scăzut în 2014, comparativ cu 2013. Astfel, dacă în urmă cu doi ani s-au înregistrat 65 de cazuri, în 2014 au fost 54 de cazuri (furturi, distrugeri și loviri sau alte violențe). „S-a reușit reducerea numărului de infracțiuni și prin aceste campanii”, ne-a asigurat sursa citată.  

Lupta antidrog se duce în condițiile în care, pe piață au apărut noi tipuri de produse din categoria celor psihoactive, care fac ravagii printre tineri, fiind la îndemâna lor și datorită prețului scăzut. Stropite cu substanțe chimice toxice, plantele și ciupercile halucinogene au băgat în comă mai mulți consumatori, în diverse zone din țară. Potrivit statisticilor, unul din cinci tineri a experimentat cel puțin o dată substanțele etnobotanice. 

Pentru a reduce fenomenul, în anul scolar 2013- 2014, CRPECA Brașov a implementat peste 26 de proiecte, urmate de campanii, atât locale, cât și naționale pe tema de referință, fiind cuprinși în acțiunile educaționale peste 30.000 de elevi, preșcolari, studenți și cadre didactice. 

Totodată, în anul 2014, CRPECA Brașov a furnizat servicii de asistență pentru 15 consumatori dependenți de droguri și le-au oferit asistență familiilor unor asemenea consumatori. 

(R.O.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google