45 de parlamentari au fost jefuiți

45 de senatori și deputați s-au trezit au fost călcați de hoți, la hotelul unde locuiau. Parlamentarii erau cazați la hotelul Monte Negro din Capitală, iar cheltuielile cu locuința erau suportate de Parlament, anunță site-ul stiripesurse.ro.
„Hotelul Monte Negro, unde am stat, a fost tăiată lumina din luna decembrie. Suntem peste 45 de parlamentari care locuiam acolo și sunt peste 50 de camere care au fost sparte. Am ajuns luni dimineață la Parlament și îmi spun unii colegi: «vezi că la Monte Negro e prăpăd, e jale, e devalizat absolut tot» Nu puteam să intru, decât după ora 13.00, în prezența unui ofițer de poliție. Oricâte cărți polițiste ai citi, oricâte filme ai vedea nu cred că vreunul dintre dumneavoastră ați mai auzit că un hotel întreg să fie spart. S-a intrat în camere, s-au furat laptopuri, haine, bani. Mie mi-au furat o sumă mică de bani și articole de îngrijire personală”, a declarat deputatul Mihai Călâu.
Povestea a fost confirmată și de alți deputați, care au precizat că li s-au furat lucruri personale, laptopuri sau diverse sume de bani. Aceștia au precizat că polițiștii au demarat o anchetă și încearcă să vadă cum s-a putut întâmpla ca peste 50 de camere să fie prădate de hoți.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





