Sport

O nouă tragedie produsă în Egipt

 

Violențele dintre suporterii lui Zamalek și forțele de ordine, produse duminică la Cairo, înaintea unui meci de campionat, 1-1 cu Enppi, s-au soldat cu 19 morți, după ce primul bilanț al autorităților egiptene semnalase 22 de persoane decedate. Partida s-a disputat pe stadionul forțelor aeriene. 

Potrivit autorităților, un grup de fani ai lui Zamalek, membri ai facțiunii „Ultra White Knight”, a vrut să forțeze intrarea în incintă. Poliția a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispersa, iar ultrașii au ripostat, aruncând cu petarde. 

Până la duelul de alaltăieri – în care s-a permis accesul a doar 10.000 de spectatori, disputele din campionatul Egiptului s-au desfășurat cu porțile închise, în urma tragediei produse la Port Said în 2012, în care s-au stins din viață 72 de microbiști.

„19 persoane au fost omorâte, 22 de polițiști sunt răniți, iar 18 fani, arestați”, a anunțat ieri Hani Abdel Latif, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Egipt. Decesele au survenit în urma busculadelor, pe corpurilor victimelor nefiind urme de gloanțe, după cum a precizat sursa citată. 

Campionatul a fost suspendat. (M.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google