DNA cere aviz pentru arestarea Elenei Udrea

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut ieri aviz pentru arestarea deputatului Elena Udrea, în dosarul Gala Bute.
Cererea DNA vine după ce, tot miercuri, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat pozitiv, prin vot secret, solicitarea de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea în acest dosar, fără să mai existe dezbateri pe fond, după ce deputatul le-a cerut colegilor să aprobe cererea.
Direcția Națională Anticorupție transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că ieri s-au extins cercetările față de fostul ministru al Turismului, incluzând acum și săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Cu doar câteva ore înainte, Udrea declara despre dosarul Gala Bute ca procurorii au acuzat-o de multe, dar nu și de luare de mită, așa cum se vorbește în spațiul public de ani de zile.
Potrivit DNA, procurorul-șef Laura Codruta Kovesi a transmis procurorului general al Parchetului ÎCCJ referatul cauzei, pentru a sesiza Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Udrea pentru luare de mită.
De asemenea, referatul a fost transmis și ministrului Justiției, astfel încât acesta să ceară președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului, pentru: abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.
DNA mai anunță în comunicat că faptele respective au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012.
Totodată, DNA a cerut, luni, avizul Camerei Deputaților pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, după ce a făcut 18 percheziții în dosarul Gala Bute, în care au fost sesizate noi infracțiuni de corupție.
Tribunalul București a decis, marți noaptea, arestarea la domiciliu a mai multor inculpați din acest dosar, în timp ce o decizie în acest sens în cazul lui Rudel Obreja a fost amânată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



