Dosarul lui Aristotel Căncescu va fi judecat de alt complet de magistrați

Contestația pe care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Brașov au înaintat-o la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) împotriva înlocuirii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu față de președintele suspendat al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, urma să fie analizată în 6 februarie, conform programării afișate pe site-ul instituției.
Între timp, marți seară, s-a dat o decizie la cererea de abținere a celor două judecătoare ce făceau parte din completul ce i-a acordat această indulgență lui Căncescu. Acestora li s-a dat permisiunea de a se retrage, urmând ca dosarul președintelui suspendat al CJ să fie repartizat aleatoriu altor doi magistrați ai Curții Supreme, conform detaliilor privind soluția de încheiere la abținere, postate pe același site.
Probabil, din același motiv, la termenul prevăzut pentru 6 februarie a fost notat chiar de alaltăieri soluția: „Amână cauza”. În plus, este antamat deja un termen pentru 11 februarie.
Reamintim că, în decembrie 2014, Căncescu a fost trimis în judecată, împreună cu alte persoane, dar numai el în stare de arest în care se afla din 24 octombrie 2014, fiind acuzat de mai multe fapte de corupție: abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani în formă continuată, trafic de influență și instigare la tentativă la abuz în serviciu. Procesul pe fond în acest dosar, din care s-au consumat două termene, a început din ianuarie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



