Expres

Inconștientă în cadă

 

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston, a fost găsită inconștientă, sâmbătă dimineața, în cadă plină cu apă din locuința sa din Roswell, Georgia, a anunțat poliția. Tânăra nu respira atunci când soțul ei și un prieten au descoperit-o, în jurul orei 10:25, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Lisa Holland. Cei doi au sunat imediat la 911 și au început manevrele menite să o țină în viață. Polițiștii au fost cei care au sosit primii la fața locului și au continuat manevrele de resuscitare. Bobbi Kristina Brown a fost transportată la spital și și-a revenit, a mai spus purtătorul de cuvânt. În urmă cu trei ani, la data de 11 februarie, mama tinerei în vârstă de 20 de ani, cântăreața Whitney Houston, a fost găsită moartă în cada plină cu apă din camera de la hotelul Beverly Hilton, cu câteva ore înainte de ceremonia de acordare a premiilor Grammy.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google