INCREDIBIL. Striptease la înmormântare!!!

De la o vreme, în mediul rural – în special, la înmormântări apar stripteuze care-și etalează sânii cu nonșalanţă în faţa asistenţei îndoliate, show-urile erotice petrecându-se și în faţa copiilor.
Se întâmplă în China, așa cum a relatat The Wall Street Journal, dansatoarele dezbrăcate, unele cu șerpi la gât, având scopul de a atrage cât mai multe persoane la diferitele evenimente funerare. Potrivit tradiţiei din ţara asiatică, cu cât decedatul este condus de mai multă lume pe ultimul drum, cu atât are parte de bogăţie în viaţa de apoi.
Ministerul Culturii de la Beijing intenţionează să interzică asemenea manifestări, după ce a primit imagini „hot” de la o înmormântare petrecută la Handan (foto 2). În acest caz, „impresarul” stripteuzelor a fost amendat cu 70.000 de yuani (peste 11.000 de dolari) și reţinut două săptămâni pentru încălcarea regulamentului de securitate publică
Conform televiziunii chineze de stat, o astfel de trupă de striptease are antamate circa 20 de spectacole pe lună, pentru o reprezentaţie obţinând 2.000 de yuani (peste 300 de dolari).
Și Taiwan-ul a fost virusat de această modă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






