Un senator vrea 3.500 de euro salariu!!! Are nevoie de bani pentru… cămăși

În urmă cu ceva timp, deputata PNL Steliana Miron s-a plâns că indemnizația de parlamentar nu îi ajunge nici pentru coafor. Acum, un senator român se plânge că salariul pe care îl câștigă la Parlament este mic. „Chiar dacă pe mulți i-aș deranja, eu, personal, știu că trebuie să vin în costume și să-mi schimb în fiecare zi și cămășile, și absolut tot, pentru că am întâlniri cu delegații din străinătate, am întâlniri la cel mai înalt nivel cu tot felul de persoane importante. Poporul român, cetățenii mei, ar trebui să conștientizeze că eu nu mă pot duce în haine de șantier sau în trening”, a declarat senatorul PP-DD Ionel Agrigoroaie, pentru Gândul.info.
Întrebat ce salariu ar trebui să aibă un parlamentar, Agrigoroaei a susținut că un demnitar ar trebui remunerat cu minimum 3.500 de euro, dar să fie majorată și pedeapsa cu închisoarea pentru politicienii corupți până la 30 de ani, plus confiscarea averii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



