BRAȘOV. Simpozion european despre „superbaterii”

Universitatea „Transilvania” Brașov îi invită studenții, dar și brașovenii
pasionați de inovație, să participe timp de două zile, joi și vineri, la al cincilea
„Simpozion European de supercapacitoare și soluții hibride de stocare a
energiei – ESSCAP 2015”. Evenimentul va avea loc în Aula Universității,
începând cu ora 8.00 și până la ora 18.00, în ambele zile.
Simpozionul
de la Brașov este una dintre importantele manifestări științifice în
domeniu din Europa și este în acest an organizat cu sprijinul
programului european COST MP1004. La eveniment participă specialiști
din țări precum Belgia, Bulgaria, Franța, Statele Unite, Germania,
India, Israel, Italia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Serbia,
Spania, Turcia și România.
Simpozionul se dorește a fi totodată și un
eveniment care să reunească specialiști din industrie, cercetare și din
lumea academică și să se constituie prin aceasta ca un forum de
discuții și dialog privind eficiența energetică, sustenabilitatea
proceselor tehnologice și a sistemelor electrice sau hibride de
transport.
„Stocarea energiei electrice reprezintă o problema
esențială, deoarece, așa cum este bine știut, odată produsă, energia
electrică trebuie și consumată. Din acest motiv, o serie de aplicații
începând cu cele privind sursele de energie regenerabile, vehiculele
electrice, rețelele de distribuție a energiei electrice și locuințele
individuale pot beneficia de utilizarea unor astfel de elemente
acumulatoare de energie. Atunci când apare un surplus energetic, aceste
dispozitive vor absorbi surplusul în limita capacității dispozitivelor
de stocare, respectiv atunci când există o cerere de energie
suplimentară, aceasta poate fi satisfacută măcar parțial fiind furnizată
direct din partea dispozitivelor de stocare. Oricare dintre
dispozitivele cunoscute de stocare nu satisfac cerințele aplicațiilor
practice și de aceea, combinațiile inteligente a două sau a mai multor
astfel de dispozitive vor permite mai bună gestionare și un randament
energetic mai ridicat de ansamblu. Acesta este motivul pentru care
ediția actuală a „European Symposium on Supercapacitors and Hybrid
Solutions” – ESSCAP’15 se concentrează pe acest gen de soluții hibride
de stocare a energiei electrice”, spun organizatorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



