BRAȘOV. Franceza pentru cei mici

Aniversarea a 50 de ani de existență a editurii „Ecole des Loisirs” a fost un bun prilej ca, în 20 și 21 aprilie 2015, Céline Herrmann, autoare de cărți pentru copii, să se afle la Brașov pentru realizarea unor activități cu micuți având vârste cuprinse între 4 și 7 ani.
Astfel, luni Céline Herrmann s-a întâlnit cu o clasă pregătitoare, copiii având astfel ocazia de a avea un prim contact cu limba franceză, de a întâlni un vorbitor nativ. În timpul celor aproape două ore de activități au făcut cunoștință cu unele din cărțile lui Céline și au realizat ilustrații cu ajutorul hârtiei colorate, decupând și lipind.
Ziua a doua, cea a Francezei pentru cei mici, a fost rezervată grădinițelor: două grupe de copii din două grădinițe diferite s-au bucurat de atelierul „Lectură și creație” care a însemnat descoperirea, prin lectură, a uneia dintre cărțile autoarei. După înțelegerea cărții, a desenelor, a urmat activitatea practică. Fiecare copil, decupând și lipind, a reinterpretat – la alegere și într-un stil absolut personal – unul din desenele cărții.
Spectacolul bilingv „Ferma veselă” (al Trupei Animis) a încheiat ziua de marți, a Francezei pentru cei mici. A fost un spectacol interactiv, muzical și educativ cu actori, păpuși, mascote și marionete pentru cei ce vor să învețe limba franceză într-un mod inedit și amuzant. A fost un spectacol care i-a entuziasmat și înveselit pe micii spectatori și de la care au plecat știind cu câteva denumiri de fructe și legume în limba franceză.
„Au făcut posibile aceste activități, de abordare diferită a învățării unei limbi străine, Institutul Francez din România, dar și partenerii noștri: Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu, Grădinița nr. 11 Căsuța bucuriei, Grădinița nr. 34. Tuturor le mulțumim pentru sprijin și pentru implicarea deosebită”, a declarat Daniela Moașa, directoarea Alianței Franceze din Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







