112

Poliţiștii și procurorii cer ajutor în cazul CADAVRULUI din portbagaj

 

Poliţia Capitalei și Parchetul de pe lângă Tribunalul București a remis un comunicat, în această după-masă, prin care le socilită sprijin cetăţenilor, în cazul sirianului găsit mort în portbagajul autoturismului de serviciu, cu numere de Constanţa, lăsat în fața Secției 9 de Poliție de pe Șoseaua Pantelimon. 

„Poliția Capitalei și Parchetul de pe lângă Tribunalul București solicită sprijin de la persoanele care au cunoștință despre bărbatul din imagine, care a fost dat dispărut la finele anului 2014 și a fost găsit în ziua de miercuri, decedat, în portbagajul unui autoturism. Bărbatul, victima infracțiunii de omor, se numește HAJ SALEH, de 52 de ani”, se precizează în comunicat. Persoanele care pot oferi informaţii sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul gratuit 112.

Bărbatul administra hotelul Perla Majestic din Olimp, iar mașina în care a fost găsit fără suflare era de serviciu. Bărbatul era căsătorit și avea un copil. Potrivit presei centrale, el era un apropiat al lui Mohammad Murad – unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, având mai multe hoteluri în București și la mare. Dar, contactat telefonic de B1 TV, Murad a negat că Saleh Haj i-ar fi fost apropiat, declarând că doar îl cunoștea. A confirmat, totuși, că mașina în care a fost găsit aparţine unei firme de-a lui, adăugând că n-ar fi trebuie să fie la el.  

„Acum cinci-șase ani era angajat la noi, după care relaţia noastră s-a oprit, și-a deschis firma lui”, a spus Murad, care a precizat că se întâlnea cu sirianul „poate o data pe luna”. El a precizat că s-a dus la poliţie în luna decembrie anul trecut, pentru a raporta dispariţia mașinii și a omului de afaceri sirian, despre care aflase că „frecventa cazinouri”.

CITIȚI ȘI:

Ipoteză în cazul cadavrului găsit în portbagajul unei mașini

Administratorul dispărut al unui hotel folosea mașina în care s-a găsit un cadavru

HORROR. Cadavru în putrefacţie găsit într-o mașină în Capitală


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google