Reținut după ce a vândut alcool produs ilegal

Peste 5.200 de litri de alcool au fost confiscați de polițiști, alături de două instalații pentru fabricarea alcoolului, în urma unei percheziții efectuate la locuința unui bărbat de 63 de ani, suspectat de producerea și vânzarea, în mod ilegal, de băuturi alcoolice. Descinderea a avut loc în Moreni, județul Dâmbovița. La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița și ai Autorității Vamale Teritoriale Prahova.
„În urma percheziției, polițiștii au indisponibilizat 5.272 de litri de băuturi alcoolice, două instalații pentru fabricarea alcoolului și 5.000 de lei. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională este estimat la 54.000 de lei”, se arată într-un comunicat remis de Poliție. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi propus spre arestare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



