Joia Mare, Denia celor 12 Evanghelii și puzderie de superstiţii

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin-top:0cm;
mso-para-margin-right:0cm;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0cm;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:12.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}

În Joia Mare, sunt actualizate patru fapte, simboluri pline de semnificații:
spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină (Cina
Domnească la care Iisus a instituit Taina Împărtășaniei ­-  Euharistia),
rugăciunea Mântuitorului din Grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către
cei ce voiau să-L ucidă. Toate aceste momente sunt retrăite la Denia celor 12
Evanghelii, slujbă de o mare profunzime și frumusețe ce se săvârșește în toate
bisericile în această seară.

Porunca iubirii și a slujirii aproapelui, de care Mântuitorul amintește de
multe ori înainte de Patimi, se concretizează astăzi în spălarea picioarelor
ucenicilor săi, înainte de ultima cină luată cu ei. Este gestul adevăratei
smerenii și slujiri, virtuți esențiale pe care Mântuitorul le-a întruchipat în
viața Sa. Lui Petru, care refuză întâi, înfricoșat, să-i fie spălate picioarele
de Domnul Iisus, Hristos îi spune: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine” (Ioan, 13, 8). Cina cea de Taină este un moment de covârșitoare importanță în
viața Mântuitorului și a Bisericii, pentru că acum, la această cină pascală, El
instituie Taina Sfintei Euharistii (Sf. Împărtășanii), ca act esențial ce are
rolul de a ne uni în Hristos cu Dumnezeu și în Hristos cu aproapele nostru.
„Fiind împreună cu ucenicii săi, Mântuitorul a luat pâinea și, binecuvântând, a
frânt­-o și le­-a dat-o ucenicilor zicând: «Luați, mâncați, acesta este trupul
Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor». Apoi, luând paharul, a
binecuvântat și L-a dat ucenicilor zicând:«Beți dintru acesta toți, acesta este
Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea
păcatelor»”. Sunt cuvintele pe care le auzim de aproape 2.000 de ani la fiecare
Sf. Liturghie și care amintesc momentul în care Mântuitorul se înveșnicește în
lume prin Sfânta Euharistie, Taină a prezenței lui Hristos și a unității
noastre cu El și în El. Cina este urmată de Rugăciunea arhierească a
Mântuitorului din Grădina Ghetsimani, care este, după Rugăciunea Domnească
(„Tatăl nostru”), cea mai frumoasă și cuprinzătoare rugă rostită de
Mântuitorul. Imediat după aceasta, au loc prinderea și judecarea Mântuitorului.

Moșii de Joimari și Joimăriţa

Joia Mare este și o zi care abundă în tradiții și superstiții.  Ziua
are, în calendarul popular, diferite denumiri zonale: Joia Mare, Joimari, Joia
Neagră. O avalanșă de practici tradiționale se adresează, în primul rând,
pomenirii morților care „vin în fiecare an, în această zi la vechile
locuințe, unde așteaptă până la Moși sau Sărbătoarea Moșilor, adică sărbătoarea
dinainte de Rusalii”, menționează etnografii.
De aceea, și astăzi, în satele noastre, Moșii de Joimari aduc nenumărate
practici de pomenire a morților: așezarea vaselor cu apă la streașină,
aprinderea lumânărilor la morminte, împărțirea pomenilor, aprinderea focurilor
rituale la care se vor încălzi sufletele morților (foto 1). În unele sate se
fac chiar „locuri de popas la porți și în răspântii”, adevărate camere în aer
liber cu covoare, scaune și mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară,
vase cu apă…  Toate acestea se înfăptuiesc întrucât se crede că sufletele
strămoșilor se întorc astăzi acasă și rămân printre noi până de Rusalii, când
se face „împărțeala de plecare a sufletelor”, după care morții se întorc în locurile lor cu tot ceea ce au
primit în acest răstimp. Tot astăzi, se vopsesc ouăle și se fac cozonacul și
pasca, în unele zone, dar în altele, în Vinerea Mare. Și vopsitul ouălor are
multiple semnificații funerare, numeroase legende pe teme biblice stând
mărturie în acest sens. Cât despre ouăle împistrite (încondeiate) și înroșite
astăzi, se spune că nu se strică niciodată, iar dacă le îngropi în hotarul
satului, întreg locul va fi ferit de grindină.Joimari era și ziua până la care
fetele și femeile puteau să toarcă. Cele care nu și-au cusut cămașă nouă pentru
Paști până acum sunt pedepsite de Joimăriță.
I se mai spune Joimărica și este cel puțin la fel de cumplită ca surata ei,
Înătoarea, ce vine în Postul Crăciunului, fiind închipuită de țărănci ca o
bătrână hâdă (urâtă) și rea care pedepsește femeile leneșe, arzându-le
degetele. Ea este cea care declanșează seria demoniacă a celor șapte joi de
până la Ispas, numite Joile Verzi, interzicând totodată torsul pentru ca
femeile, de acum înainte, să-și dedice timpul exclusiv muncilor agricole de
primăvară. Pentru a se apăra de ea și de alte spirite malefice, oamenii spun
astăzi „povești încheiate”, adică neștiute și nemaiauzite, activând astfel
magia cuvântului rostit.