FC BRAȘOV. Vjekoslav Lokica: „Toată presiunea este pe noi”

FC Brașov va avea parte în acest sfârșit de săptămână de două meciuri extrem de importante în lupta pentru rămânerea în Liga 1.
Mâine, de la ora 17.00, pe Stadionul „Tineretului”, „stegarii” vor întâlni Ceahlăul Piatra Neamţ, iar duminică, de la aceeași oră, se vor duela cu FC Botoșani.
„După cum a arătat partida de la Chiajna, din etapa trecută, ne putem declara mulţumiţi că am câștigat un punct. Suntem pe un drum bun, în grafic pentru îndeplinirea obiectivului. Urmează, în doar trei zile, două meciuri importante pentru noi. Momentan, ne gândim doar la Ceahlăul și ne concentrăm doar pe acest duel. Toată presiunea este pe noi, suntem obligaţi să câștigăm. Nu este ușor, dar avem jucători cu experienţă, care pot face faţă în asemenea condiţii. Ceahlăul nu este o echipă rea. Sunt acolo câţiva fotbaliști buni, rapizi. Pot fi periculoși. Nu ne interesează nimic altceva, în afară de rezultat. Normal, pentru spectatori e bine să vadă un fotbal frumos, spectaculos, dar în acest moment noi avem nevoie de puncte. Cu siguranţă nu va fi ușor să jucăm două partide cu miză mare în doar trei zile, dar vom face tot ce putem pentru a câștiga aceste jocuri”, a declarat antrenorul „stegarilor”, Vjekoslav Lokica.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



