Economic

ANAF. Declaraţia de venit poate fi depusă și online

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că, începând din 6 aprilie 2015, Formularul 200, prin care contribuabilii trebuie să-și declare veniturile realizate în anul 2014, se poate depune și online. Acest lucru se poate face prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul ANAF sau la oficiul poștal. Declaraţia 200 se completează și se depune, până la data de 25 mai 2015 inclusiv, de către persoanele fizice, care au realizat, în mod individual sau în asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din: activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor (chirii) cu titlu de activitate independentă (peste 5 contracte), cedarea folosinţei bunurilor (chirii), activităţi agricole care nu sunt impuse pe baza normelor de venit, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale și valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, silvicultură și piscicultură. Contribuabilii pot alege între completarea formularului electronic și semnarea cu certificatul digital calificat și completarea datelor folosind direct serviciul Spaţiul Privat Virtual.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google