Expres

BRAȘOV. Sportivii temerari sunt așteptați la maraton montan

 

Asociaţia „Clubul pentru Protecţia Naturii și Turism” (CPNT), în
parteneriat cu Primăria Brașov, organizează în 25 aprilie a IV-a ediţie a
„Brașov Marathon”. Vor fi patru probe, cea de maraton, cu o lungime de
38 de kilometri, cea de semimaraton (21 de kilometri), cros (9 km) și
crosul copiilor (un kilometru). Potrivit președintelui
CPNT, Emanuel Dobrinoiu, până acum la cele patru probe s-au înscris 377 de
alergători. Nouă dintre ei au peste 60 de ani, decanul de vârstă având
67 de ani. Vor fi alergători din toată ţara, dar și din Ucraina, Rusia,
Irlanda și SUA. „Ne așteptăm ca la această competiţie să se înscrie 450
de persoane, având în vedere că anul trecut au fost peste 400”
, spune Dobrinoiu. 
Înscrierile, a mai spus el, se pot face până în 10 aprilie, taxele de
participare fiind de 60 de lei, pentru cros și de 90 de lei, pentru
maraton și semimaraton. Din taxa de participare organizatori asigură
concurenților kit-ul de participare (tricou tehnic personalizat, număr
de participare personalizat) puncte de hidratare și revitalizare pe
traseu (apă, băuturi energizante, ceai, suc de mere, mâncare , dulciuri,
fructe), medalii de finisher, trofee, premii.

Cel mai greu semimaraton din România

Pentru
toate probele, startul se va da din Piaţa Sfatului, unde va fi și
punctul de sosire. Maratonul și semimaratonul vor avea traseu comun până
la Culmea Crucurului. Apoi, maratoniștii vor urca până pe Postăvarul,
iar cei care vor alerga în proba de semimaraton se vor întoarce, dar,
înainte de final, vor mai avea de trecut un hop: de urcat, pentru a doua
oară muntele Tâmpa, dar de data aceasta pe la Treptele lui Gabony, o
zonă dificilă pentru alergare, mai ales că aceasta va trebui parcursă în
ultima parte a traseului. „Alergătorii cu experienţă spun că ar fi cel
mai greu semimaraton din România. De asemenea, având în vedere
dificultatea traseului, maratoniștii vor avea de alergat 38 de
kilometri, nu aproape 42”
, a mai spus președintele CPNT.
Timpul este
de opt ore pentru cursa maraton (ora 16.00 ), de cinci ore pentru
semimaraton (ora 13.00), patru ore pentru cros (ora 12.00) și o oră
pentru cursa copiilor (ora 14.00). Pentru cursa de maraton au fost
stabiliţi și timpi intermediari, în care alergătorii trebuie să fie la
anumite puncte de control. „Cei care depășesc acești timpi și vor
neapărat să termine cursa o fac pe propria răspundere. Sportivii vor
trebui să aibă echipament adecvat, altfel nu vor putea alerga în acest
maraton”
, a anunţat Dobrinoiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google