BRAȘOV. Autobuz atacat de teroriști, în Piața Sfatului, de Ziua Poliției

Un autobuz a fost atacat de teroriști, în Piața Sfatului din Brașov, iar luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale au fost chemați la fața locului, pentru a-i salva pe pasageri și pe oamenii aflați în zonă. Acest scenariu va fi folosit de polițiști, mâine, pentru a efectua un exercițiu demonstrativ, în centrul orașului, cu ocazia Zilei Poliției Române.
Exercițiul va începe la orele 12.00. Dar, aceasta nu este singura surpriză pregătită de agenți pentru cetățenii brașoveni. În fapt, manifestările organizate în Piața Sfatului vor ține de la orele 10.00 până la orele 15.00. „Activitatea unității noastre va fi prezentată în data de 25.03.2015, între orele 10.00-15.00, de structurile de prevenire, poliţie rutieră, serviciu criminalistic, pirotehnic și acţiuni speciale. De asemenea, mâine va avea loc în Piaţa Sfatului o demonstraţie cu câini din dotarea IJP Brașov”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisar-șef Liviu Naghi.
Tot cu ocazia Zilei Poliției Române, începând de astăzi și până pe 27 martie, inclusiv, brașovenii pot admira, la Muzeul Județean de Istorie Brașov din Piața Sfatului, expoziția „Pagini din istoria Poliției”, care este organizată de Poliția Brașov, în colaborare cu muzeul brașovean, dar și cu Muzeul de Istorie al Poliţiei Române din Târgoviște.
„Publicul are intrare gratuită și va putea viziona sute de exponate (uniforme, arme, documente, fotografii, insigne, aparatură criminalistică), iar vernisajul acestei expoziţii va avea loc în mâine, la 11.30”. În cadrul expoziției, este organizat și un „colț al copiilor”, dorindu-se apropierea micuților de meseria de polițist. Totodată, în perioada imediat următoare, va fi lansată campania națională „Vreau să fiu polițist!”, care are același scop.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





