112

O bătrână a murit carbonizată după ce fiica ei a încercat să facă foc în sobă

 

O femeie de 86 de ani a murit în chinuri, ieri seară, după ce fiica ei a dat foc locuinței, în încercarea de a aprinde lemnele din sobă. Tragedia s-a produs într-o localitate de lângă Arad. Din primele cercetări, fiica victimei, o femeie de 61 de ani, a vrut să aprindă focul în sobă, dar a incendiat locuința, pare-se din cauza unei sticle cu benzină.

„După pat la ele am pus o sticlă de rezervă de benzină… Și eu poate eram beat, n-am judecat. Ea a luat în loc de ulei, sticla cu benzină… I s-a aprins în mână”, a explicat o rudă de-a victimelor.

În momentul izbucnirii focului, femeia de 61 de ani a reușit să iasă din casă, dar a suferit arsuri grave și are șanse minime de supraviețuire. Mama ei a murit carbonizată.

Vecinii au văzut flăcările imense și au sunat la pompieri, apoi au încercat să stingă incendiul cu găleți cu apă. N-au avut șanse, fiindcă incendiul era prea puternic. Potrivit unei vecine, femeia de 61 de ani striga disperată „Arde mama în foc!”. Din nefericire, așa a fost… octogenara imobilizată la pat n-a avut scăpare.

„Am găsit două victime. Prima, în stare foarte gravă, cu arsuri multiple la nivelul feței, toracelui, mâinilor, iar a doua, din păcate, a decedat”, a explicat medicul SMURD Radu Bitang.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google