112

A murit după o injecție cu antibiotic

 

Familia bărbatului îi acuză pe medici că i-ar fi administrat un tratament cu antibiotice împotriva răcelii, fără să-i facă în prealabil un test pentru identificarea alergiilor. Ionel Nichiforel (47 de ani), din Rădăuți, a mers la spital, pentru prima dată în 8 martie, fiindcă avea gripă. Medicii de gardă l-au îndrumat spre Secția de Pneumologie. După o serie de investigații medicale, omul a fost trimis acasă cu precizarea că trebuie să se întoarcă a doua zi la spital pentru alte investigații.

„Când a venit acasă mi-a spus că nu am de ce să mă sperii, că nu este nimic grav, este o răceală”, a susținut soția bărbatului, Adela Nichiforel. Ionel Nichiforel s-a prezentat a doua zi la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a început tratamentul cu antibiotic. După prima injecție, el a început să se simtă rău. „M-a întrebat medicul dacă este alergic la vreun antibiotic. I-am spus că nu știm acest lucru. Atunci a spus că nu riscă să-i facă injecția în venă, i-o face intramuscular fără să-i facă vreun alt test”, a precizat soția lui, potrivit România TV. Femeia a menționat că după opt ore de la administrarea primei fiole de antibiotic, bărbatului i-a fost făcută o altă injecție, dar de această dată intravenos. Cum soțul ei a început să se simtă rău, medicul a decis să cheme o ambulanță pentru a-l transporta la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dar mașina nu avea medic, iar aparatul de monitorizare cardiacă nu era funcțional. Astfel, transferul pacientului de la un spital la celălalt s-a făcut cu o întârziere de trei ore, până când medicul de la Rădăuți a chemat o altă ambulanță.

Bolnavul ar fi fost urcat în ambulanța cu aparatură defectă, iar la jumătatea drumului dintre Suceava și Rădăuți ar fi fost preluat de o salvare cu aparatură funcțională. Familia lui susține că în momentul mutării dintr-o mașină în alta, Ionel Nichiforel era deja în stop cardio-respirator, decedând ulterior.

Medicii legiști au stabilit drept cauză a morții o reacție alergică post tratament. Conducerea spitalului din Rădăuți a declanșat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat în acest caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google