Politic

Raportul guvernării lui Ponta, pe blog – ce credeţi despre rezultate?

 

Raportul guvernării Ponta a fost publicat, astăzi, pe blogul premierului, relevând că 80% din obiectivele propuse prin programul „Uniunea Social Liberală – România Puternică” au fost îndeplinite. „Mă bucur că am reușit să îndeplinim 80% din obiectivele pe care ni le-am propus prin programul Uniunea Social Liberală – România Puternică. Modelul economic și măsurile de dreptate socială funcţionează – suntem pe drumul cel bun pentru creșterea nivelului de trai!”, a comentat prim-ministrul. 

„Deși USL a fost abandonat de partenerii liberali, PSD a susţinut în continuare acest program și a încercat punerea sa în aplicare din toate punctele de vedere. În această analiză, încercăm să arătăm cum am reușit atingerea celor mai importante puncte din programul de guvernare. Mai sunt foarte multe de făcut pentru a crește nivelul de trai al românilor, viaţa oamenilor este încă foarte grea, dar în mod clar suntem pe drumul cel bun”, se arată în raport.

Potrivit postării de pe blog, s-a făcut mai puţină politică și mai multă administraţie: 

„Am făcut mai puţină politică și mai multă administraţie. Guvernarea a fost alături de sectorul privat. S-a redus costul muncii. A fost susţinută reindustrializarea și s-au promovat domenii cheie (precum IT). A crescut competitivitatea economică. S-a simplificat și scăzut fiscalitatea. S-a relansat absorbţia de fonduri europene. Am promis creștere economică de peste 3% în 2013, și am avut 3,4%; iar în 2014 am avut creștere de 2,9%, una din cele mai mari din Europa. Am promis locuri de muncă (un milion de locuri de muncă în 8 ani) — s-au creat în ultimii ani peste 200.000 de noi locuri de muncă, iar ritmul este crescător. Am promis crearea de locuri de muncă și astăzi subvenţionăm jumătate din fondurile de salarii pentru anumite companii, acordăm subvenţii pentru angajarea tinerilor absolvenţi, studenţilor, șomerilor tineri și pentru cei în vârsta de peste 55 de ani”.

În raport sunt enumerate obiectivele considerate îndeplinite: reducerea CAS cu 5 puncte, reducerea TVA la alimente — obiectiv realizat la produsele de panificaţie, reîntregirea salariilor bugetarilor, creșterea pensiilor mici și indexarea tuturor pensiilor, creșterea alocărilor pentru grupurile vulnerabile, creșterea salariilor medicilor și profesorilor cu venituri mici.

La obiective în curs de realizare se numără: diminuarea TVA până la 18% în doi ani, creșterea salariului minim la 1.200 de lei, grad de absorbţie la fonduri europene — 53% în prezent, cu perspective de creștere.

La capitolul investiţii raportul menţionează: spitale regionale (în lucru), extinderea SMURD în ţară și în Republica Moldova, dotarea spitalelor judeţene, crearea de noi centre sportive, finalizarea centrului ELI Măgurele.

Printre alte obiective realizate sunt amintite: redeschiderea de școli și spitale închise, modernizarea spitalelor judeţene și înfiinţarea de noi maternităţi, subvenţionarea accesului la internet în școli, neimpozitarea profitului reinvestit, plata datoriilor statului, eliminarea influenţei politice asupra justiţiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google