BRAȘOV. Olimpia a pierdut prima partidă cu Sf. Gheorghe

Olimpia CSU Brașov a pierdut clar prima confruntare cu Sepsi Sf. Gheorghe, din sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet feminin.
Gruparea de la poalele Tâmpei a cedat, în deplasare, 42-76 (12-16, 10-14, 7-28, 13-18), iar Sf. Gheorghe a preluat conducerea la general, 1-0.
„A fost un meci foarte prost făcut de noi. Cred că a fost cea mai slabă evoluţie a noastră în acest sezon. Nu știu ce s-a întâmplat, dar mingea nu a vrut să intre în coș. Am ratat din toate poziţiile posibile iar acest lucru s-a văzut în sfertul trei și în moralul fetelor, care nu au mai reușit să se concentreze nici defensiv. Trebuie să uităm cât mai repede ce s-a întâmplat la Sf. Gheorghe, să ne adunăm și să jucăm mult mai bine în disputa de acasă. Trebuie să ne luăm revanșa faţă de fanii noștri care au fost alături de noi”, a declarat antrenorul Dan Calancea.
Punctele „olimpicelor” au fost marcate de: Jones – 20, Măgurean – 6, Haas, Irmia și Mitov – câte 4, Ursu, Bartee – câte 2.
A doua partidă a seriei, care se dispută în sistemul cel mai bun din trei meciuri, va avea loc duminică, la ora 16.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





