Și-a UCIS mama, apoi s-a sinucis! Intenționa să-și omoare și soția și copiii

Un bărbat de 45 de ani și-a ucis mama, apoi și-a luat viața, într-un moment de furie izbucnit în timp ce lua masa în familie. Individul mânca alături de soție și cei doi copii ai lor, dar o aveau în vizită și pe mama lui. La un moment dat, inexplicabil, bărbatul s-a înfuriat și a vrut să-și ucidă partenera de viață și copiii, dar mama lui le-a sărit în ajutor, așa că aceștia au reușit să iasă din casă și să se refugieze la vecini. În urmă, bătrâna a fost înjunghiată mortal. Totul s-a petrecut într-o locuință din Ipotești, județul Olt.
„Maică, fugi cu copiii să nu te omoare pe tine, mai bine mă omoară pe mine. Și a rămas cu el și a omorat-o pe ea, pe maică-sa”, a povestit îngrozit un vecin. „A omorat-o pe mama si pe urma el s-a sinucis. Nu pot sa-mi dau seama”, a declarat și fratele criminalului sinucigaș. Polițiștii criminaliști au împânzit locul și au luat probe.
Purtătoarea de cuvânt a IJP Olt, Claudia Radu, a declarat că ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Bărbatul era căsătorit și avea doi copii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





