Politic

IOHANNIS: România susține crearea Uniunii energetice

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în această dimineață, că România susține crearea unei Uniuni a energiei, care să se bazeze pe dimensiunile propuse de Comisia Europeană: securitate energetică, piață internă a energiei, eficiența energetică, protecția mediului precum și cercetarea, inovarea și competitivitatea în domeniu.

Declarația a fost făcută la Aeroportul Otopeni, înainte de plecarea la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles.

„Prioritățile care trebuie avute în vedere sunt crearea pieței interne în domeniul energiei, valorificarea mai eficientă a resurselor energetice indigene, diversificarea surselor și rutelor de energie, dezvoltarea infrastructurii care să permită o mai bună conectare între statele membre ale UE”, a spus șeful statului.

El a adăugat că, la Bruxelles, va avea loc un schimb de opinii cu privire la situația și perspectivele economice ale Uniunii Europene, urmând a se conveni asupra „liniilor directoare integrate, pentru politicile economice și pentru ocuparea forței de muncă, finalizându-se, astfel, primul semestru european, 2015”.

Relațiile externe vor fi un alt subiect pe agenda Consiliului European de primăvară, în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, din luna mai a acestui an.

„În opinia noastră, viitorul Summit trebuie să fie un moment important pentru consolidarea relației UE cu statele partenere, în special cu cele care au avansat în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, Ucraina, Republica Moldova și Georgia”, a precizat președintele Klaus Iohannis.

Pe lista de subiecte se va afla și situația din Ucraina.

Președintele României se va afla astăzi și mâine la Bruxelles, fiind însoțit de partenera sa de viață, Carmen Iohannis.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google