BRAȘOV. Cu Lokica pe bancă, „stegarii” nu știu să atace

Vjekoslav Lokica, noul antrenor al „stegarilor”, a reușit să transforme echipa de la poalele Tâmpei într-una care nu știe să atace. Se pare că pentru Lokica fotbalul se termină la linia de mijloc a terenului. Dacă în apărare se descurcă, au o organizare destul de bună, după ce trec în jumătatea adversă fotbaliștii de la FC Brașov nu au nici o idee.
La Tg. Mureș, „stegarii” au pierdut astăzi, 0-1, după un meci care a arătat exact ce fel de antrenor este croatul Lokica, fricos, modest, axat doar pe apărare. Meciul nu a adus nimic special, fiind unul tipic pentru Liga 1, fără ritm, plictisitor, cu multe greșeli. Ai noștri au avut o singură ocazie în cele 90 de minute. În minutul 31, M. Constantinescu a centrat perfect, dar Novakovic a reușit performanţa să trimită cu capul, din careul mic, exact în portarul Stăncioiu. Aflată pe poziţia a doua a clalamentului, ASA Tg. Mureș nu a impresionat cu nimic și a fost nevoie de o gafă în apărarea brașovenană pentru ca echipa lui Liviu Ciobotariu să marcheze. Cu două minute înainte de pauză, după o centrare a lui Sepsi, Zicu, scăpat din marcaj de Cr. Ganea, l-a învins pe Iacob. În repriza a doua nu s-au întâmplat multe. A fost ocazia lui Axente, care a ratat faţă în faţă cu Iacob și eliminarea lui N’Doye, în minutul 83, după un fault urât făcut asupra lui M. Constantinescu.
Astfel, FC Brașov a pierdut un meci din care putea obţine mai mult dacă ar fi avut un antrenor preocupat și de pregătirea fazei ofensive.
Minutul 90+4 – Final. FC Brașov pierde la Tg. Mureș, rămâne cu 24 de puncte, dar nu are cum să coboare sub linie la finalul acestei etape, indiferent de rezultatele celorlalte partide.
Minutul 90+4 – Barna vede cartonașul galben.
Minutul 90+2 – Novakovic este avertizat.
Minutul 86 – N’Doye îl faultează din spate pe M. Constantinescu și este eliminat.
Minutul 85 – Schimbare la FC Brașov. Boţia îl înlocuiește pe Juric.
Minutul 81 – Schimbare la ASA. Iese Voiculeţ, intră Gonzales.
Minutul 78 – Gazdele au cedat iniţiativa, se mulţumesc cu acest 1-0, dar ai noștri nu au nici o idee în ofensivă și nu pot pune în pericol poarta lui Stăncioiu.
Minutul 77 – Schimbare la ASA. Szekely îl înlocuiește pe Zicu.
Minutul 68 – Nimic interesant la Tg. Mureș. Gadele dau impresia că nu mai vor să forţeze, ai noștri, ca de obicei, nu au soluţii în atac.
Minutul 67 – Schimbare la FC Brașov. Iese G. Matei, intră Străuţ.
Minutul 57 – Schimbare la ASA. Manolov îl înlocuiește pe Axente.
Minutul 57 – Schimbare la FC Brașov. Iese Țâră, intră Barna.
Minutul 56 – Axente scapă singur cu Iacob, dar trage pe lângă.
Minutul 51 – G. Matei vede cartonașul galben.
Minutul 50 – Juric trage de la 30 de metri, Stăncioiu reţine fără probleme.
Minutul 46 – A început repriza a doua.
Minutul 45+2 – Pauză.
Minutul 44 – Gorobsov este avertizat.
Minutul 43 – Gol ASA. Zicu, scăpat de Cr. Ganea, marchează cu capul după o centrare de pe partea stângă a lui Sepsi. 1-0.
Minutul 31 – Novakovic ratează incredibil, cu capul din șase metri, după o centrare perfectă a lui M. Constantinescu. Fundașul croat trimite exact în Stăncioiu.
Minutul 30 – Stăncioiu reţine ușor mingea șutată de la 30 de metri de M. Constantinescu.
Minutul 28 – G. Matei centrează, Țâră reia cu capul pe lângă poartă.
Minutul 16 – Gorobsov trage dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, Iacob reţine.
Minutul 11 – N’Doye trage în peluză de pe la 30 de metri.
Minutul 10 – Bumba este lansat de Zicu, dar trage peste poarta lui Iacob, de la 13 metri.
Minutul 1 – A început meciul.
FC Brașov se duelează, de la ora 20.30, în deplasare, cu ASA Tg. Mureș, în etapa a 22-a a Ligii 1.
Echipele de start:
ASA Tg. Mureș: Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – N’Doye, Gorobsov – Zicu, Voiculeț, Bumba – Axente.
FC Brașov: Iacob – G. Matei, Novakovic, L. Goian, Cr. Ganea – Juric, Zlomislic – M. Constantinescu, Aganovic, Bencun – Țâră.
În tur, pe Stadionul „Tineretului”, FC Brașov a câștigat cu 2-1.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





