Băsescu: „M-au acuzat că am blocat dosarul revoluției și al mineriadei“

Fostul președinte Traian Băsescu a postat azi un nou mesaj pe Facebook cu privire la redeschiderea dosarului mineriadei din 1990. „După decizia ÎCCJ de redeschidere a dosarului 13-15 iunie ’90 o armată de propagandiști s-a repezit pe televiziuni, radiouri și în mediul virtual să acuze că eu am blocat și dosarul revoluției și dosarul mineriadei din 13-15 iunie…În cei 10 ani de mandat au fost trei procurori generali: Ilie Botoș (nu l-am numit eu), Laura Codruța Kovesi și Tiberiu Nițu. Nici unul dintre ei nu a găsit resursele morale să spună, „nu este adevărat, președintele Băsescu nu ne-a cerut niciodată să închidem dosarele, aceasta a fost o decizie a procurorului X cu următoarea motivație…..”. Altfel oameni extrem de sensibili care la orice cuvânt rostit în spațiul public cer CSM să le apere reputația“, a scris Băsescu pe contul său de Facebook. Șeful statului a mai spus că „justiția nu va fi pe deplin credibilă pînă cînd nu va da o soluție celor două dosare“.
În urmă cu câteva zile, fostul președinte Traian Băsescu a postat, pe pagina personală de Facebook, o înregistrare în care apare chestionând-o dur pe actuala șefă a DNA, Laura Codruta Kovesi, fost procuror general. În materialul video, din septembrie 2009, Băsescu îi solicita Codruţei Kovesi să comunice opiniei publice ce fac procurorii.
„Doamnă procuror, cred că aţi înţeles foarte bine ce v-am spus și am o rugăminte: nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu șeful statului, care vă spune așa: au murit 1600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Au murit oameni la Mineriada din 13-15. Ce vreti să spuneţi, că vă impun o soluţiie? Vă impune realitatea să spuneţi dacă s-au împușcat singuri oamenii ăia sau au fost împușcaţi de cineva?“, spunea Băsescu în 2009.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



