BRAȘOV. Întâlnire cu fanii. „Vom face tot ce putem să câștigăm cu Dunărea”

Ultimele rezultate înregistrate de echipa de hochei Corona Brașov, cele șase înfrângeri consecutive, eliminarea în semifinalele Ligii Mol și cele două partide pierdute la Galaţi în penultimul act al Ligii Naţionale, au tensionat atmosfera în tabăra brașoveană, fanii exprimându-și nemulţumirile pe pagina de Facebook a grupării.
Totul s-a reglat aseară, când conducerea secţiei, președintele Zoltan Olti Pașca, team managerul Dan Crăciun, antrenorii Jerry Andersson și Christer Dreberg și căpitanul echipei, Arpad Mihaly, s-au întâlnit cu suporterii la Patinoarul „Olimpic”.
Fanii și-au expus punctul de vedere, le-au adresat întrebări antrenorului principal, căpitanului echipei și oficialilor. S-a spus chiar că fanii au vrut să protesteze și să nu își încurajeze favoriţii în primele cinci sau zece minute ale meciului de diseară, dar, până la urmă s-a renunţat la această idee.
„Suntem aici pentru că ne pasă. Trebuie să fim împreună. Trebuie să uitaţi rapid ce s-a întâmplat în ultimul timp, să câștigaţi trei meciuri cu Dunărea Galaţi și apoi finala”, a fost mesajul fanilor către căpitanul Arpad Mihaly, care a răspuns: „Pe drumul de la Galaţi la Brașov nimeni nu a dormit în autocar. Ne-am strâns, am discutat, am tras concluzii. Am lăsat în urmă ce a fost și pot să promit că noi, jucătorii, vom face tot ce putem să câștigăm cu Dunărea Galaţi. Nu ne mai interesează altceva, va fi «război». Pot da asigurări că nu sunt probleme în vestiar, în lot. Normal, nu poţi fi cel mai bun prieten cu toţi coechipierii, dar nu există conflicte. Suntem un grup unit”.
Astfel, Corona Brașov va începe lupta de recuperare astăzi, de la ora 18.30, la Patinoarul „Olimpic”, când va avea loc a treia partidă a seriei cu Dunărea Galaţi. Brașovenii nu mai au voie să greșească și sunt obligaţi să câștige trei partide cu gălăţenii pentru a merge în finală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





