Expres

„Femeile reale și imaginare ale BRAȘOVULUI”

 

Sub acest generic, Grupul pentru Inițiativă Locală (GIL) Corona a programat pentru această seară (și l-a anunțat în ultima clipă) un eveniment care va avea loc între orele 18.30- 19.30 la Librăria Okian.
Potrivit organizatorilor vor conferenția, într-o atmosfera informală Rodica Ilie, Naomi Ionică și Georgeta Moarcăș, care aduc în prim-plan
personajele feminine din romanele lui Gheorghe Crăciun, descrise cu mult
rafinament și care surprind prin diversitatea lor tipologică.
Steluța Suciu-Pestrea va dezvălui crâmpeie din biografiile unor
femei importante pentru viața culturală a Brașovului sau pentru diferite
personaje masculine ale lumii literare. Veți afla astfel ce discutau
acestea în plimbările prin parcul orașului, dar și în compania unor
autori – ca Lucian Blaga sau alții la fel de celebri.
Moderatorul întâlnirii este sociologul Angela Dobrescu. Evenimentul este găzduit de Librăria Okian, str Mureșenilor nr 1, etaj
„Începând cu primăvara anului 2006, odată cu Sărbătoarea Femeii,
urmărim să oferim publicului, împreună cu partenerii noștri, instituții culturale și sponsori, teme culturale interesante – deopotrivă pentru femei și bărbați…”
, au explicat organizatorii scopul inițiativei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google