112

AGRESATĂ sexual în TAXI. Lăsată fără geanta cu acte și fără telefon

 

Tânăra, în vârstă de 23 de ani, a depus plângere la Poliție pentru tâlhărie și pentru agresiune sexuală, ancheta în acest caz fiind în curs de desfășurare. Poliția nu l-a identificat, încă, pe agresor, cu toate că incidentul a avut loc în 28 februarie. Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a declarat că s-a refăcut o parte din traseul tinerei, pentru a se obține imagini de la camerele de supraveghere, și că s-a înaintat o solicitare și către firma de taxi. La rândul său, consilierul juridic al companiei de taximetrie implicate în acest caz, Viorel Stoica, a susținut: „Tânăra nu a prezentat un număr de înmatriculare, așa că ne este foarte greu să identificăm respectivul taximetrist, având foarte multe taxiuri. În plus, sunt și clone. Noi o invităm pe fată la noi la sediu, îi prezentăm buletinele tuturor taximetriștilor, dacă așa reușește să-l identifice”. 

Tânăra din București le-a povestit polițiștilor că în dimineata zilei de 28 februarie a luat un taxi din Centrul Vechi, fiind dusă în apropierea Lacului Ciurel. Acolo, taximetristul a agresat-o sexual, încercând să o violeze, apoi a tâlhărit-o, luându-i geanta, telefonul și actele. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google