Doi notari din BRAȘOV, reținuți pentru deturnare de fonduri europene

Procurorii DNA care instrumentează dosarul de fraudare a fondurilor europene dintr-un contract semnat de Klaus Iohannis pe vremea când era primar al Sibiului au anunțat că au fost operate mai multe rețineri. Printre persoanele reținute se află două notărițe din Brașov, respectiv Georgeta Daniela Beșchea și Valeria Doina Buzea.
Potrivit comunicatului DNA, cei care au fost reținuți în urma celor 11 percheziții efectuate luni în Brașov, Prahova, Cluj și București sunt:
Mihail Iordache, administrator al SC Cast SRL, cercetat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune și omisiunea de a furniza, cu știinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri;
Simona Mariana Luther, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, cu privire la săvârșirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de omisiune de a furniza cu știinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri;
Georgeta Daniela Beșchea și Valeria Doina Buzea, notari publici, ambele cercetate de săvârșirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la tentativa de săvârșire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la tentativa de săvârșire a infracţiunii de înșelăciune, abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la săvârșirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la săvârșirea infracţiunii de înșelăciune;
Cristina Tudorache, susopectată de complicitate la tentativa de săvârșire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la tentativa de săvârșire a infracţiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (56 acte materiale), complicitate la săvârșirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate săvârșirea infracţiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 03 martie 2015, a lui Ștefan Florea Dimitriu, administrator al SC De Construcţii Napoca SA, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de tentativă la săvârșirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și tentativă la săvârșirea infracţiunii de înșelăciune.
Printre contractele verificate de anchetatori se numără și cel numit „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judeţele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanţare nerambursabilă. În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.
Puteți consulta AICI rechizitoriul procurorilor DNA prin care sunt justificate acțiunile de urmărire penală în acest dosar.
citește și
BRAȘOV. Percheziții la persoane care au deturnat fonduri europene
UPDATE. BRAȘOV. Semnătura președintelui Iohannis, pe unul dintre proiectele verificate de DNA
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





