INEDIT. Pahare de cafea din care cresc copaci!

O companie americană din California, numită Reduce Reuse Grow, vrea să scoată pe piaţă pahare de cafea inedite, ecologice. Acestea sunt biodegradabile și conţin seminţe, în așa fel încât după ce sunt folosite, paharele pot fi plantate în grădină, informează boredpanda.com. Consumatorii sunt încurajaţi să își planteze singuri paharele sau să le returneze la companie, care le va îngropa în locuri special amenajate, în păduri. Iniţiativa este deocamdată la stadiul de proiect Kickstarter, strângându-se bani pentru finanţare.
Tot recent, Anna Citelli și Raoul Bretzel din Italia au venit cu o idee nouă, prin proiectul Capsula Mundi, ce ţine de înmormântări ecologice. Astfel, mortul poate fi îngropat într-o capsulă organică biodegradabilă, iar apoi, rămășiţele sale vor hrăni un copac care va crește deasupra lui din seminţele proaspăt plantate. Clientul va putea alege soiul copacului. Momentan, și acestă idee este doar în faza de proiect.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




