44 de tone de grâu, confiscate de polițiști

44 de tone de grău, 600 de kilograme de făină și 1.500 de pâini fără documente legale de proveniență au fost confiscate de polițiști de la mai mulți agenți economici din Gorj. Marfa a fost confiscată cu ocazia unui control efectuat cu inspectorii sanitar-veterinari, în Târgu Jiu și în localitățile Aninoasa și Vladimir. „Activităţile desfășurate au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale ce se comit în domeniul producerii, depozitării, circulației și comercializării produselor de panificație și patiserie. Astfel, poliţiștii au verificat 6 agenți economici și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 41.500 de lei”, au informat reprezentanții Poliției Române. Bunurile confiscate valorează aproximativ 31.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


