BRAȘOV. EMOȚII. Vjekoslav Lokica, cu ochii în lacrimi după 1-1 cu Astra Giurgiu

Antrenorul „stegarilor”, Vjekoslav Lokica, a oferit un moment neașteptat la conferinţa de presă de după partida cu Astra Giurgiu, în care echipa sa a condus cu 1-0 până în minutul 80 și a fost egalată într-un moment în care evolua cu doi oameni mai puţin, Bencun și Juric fiind eliminaţi.
„Am jucat bine în prima repriză”, a fost tot ce a putut să declare Lokica, după care, gâtuit de emoţii și cu ochii în lacrimi, a vrut să plece. „Chiar nu mai pot să vorbesc”, a punctat croatul, care s-a ridicat de pe scaun pentru a pleca la vestiar.
Totuși, tehnicianul a revenit asupra deciziei și a continuat conferinţa de presă, dar și-a găsit cu greu cuvintele: „Sunt foarte dezamăgit. Am pierdut două puncte în acest meci. Jucătorii au dat totul pe teren. Am jucat altceva faţă de partida de la Ploiești, s-a văzut. În prima repriză am făcut un joc foarte bun. În partea a doua au venit acele eliminări. Bencun a comis o mare eroare. Juric cred că a căutat mingea la faza la care a luat al doilea galben. Poate ar fi trebuit să îl schimb, știam că are un avertisment, dar el este un jucător extrem de important în angrenajul nostru. Am pierdut doi fotbaliști pentru meciul din etapa următoare de la Galaţi. Dacă în ofensivă sunt soluţii petru înlocuirea lui Bencun, Juric este un fotbalist de care avem nevoie și nici nu sunt soluţii la nivelul lui”.
În schimb, directorul general Constantin Zotta a lansat un atac dur la adresa arbitrului Cătălin Popa: „A greșit mult arbitrul și doar într-o direcție. Dacă acest Popa nu făcea ce a făcut, suporterii plecau mulțumiți de la stadion. A acordat cartonașe galbene și lovituri libere cu ușurință. Este clar că așa trebuia să fie. Când am văzut delegarea le-am zis băieților că așa va fi. Poate că ăsta e motivul pentru care arbitrează așa puțin”.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. „Stegarii” au pierdut două puncte mari cu Astra
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





